Sari la conținut
Cartea de identitate românească: eșecul digitalizării și consecințele electorale

Cartea de identitate românească: eșecul digitalizării și consecințele electorale

Se estimează că un milion de români cu domiciliul în țară locuiesc la altă adresă decât cea la care sunt înregistrați, deci nu pot vota la alegerile locale și parlamentare. Aparent un amănunt banal, menținerea adresei în cartea de identitate are consecințe politice și economice majore.

Noua carte de identitate pare mai modernă, mai “digitală”, incluzând date biometrice, dar continuă să insiste că adresa face parte din identitatea persoanei, ca în secolul XIX, pentru că, după miliarde băgate în contracte IT păguboase, statul nu e în stare să lege digital CNPul de adresă. Schimbarea domiciliului va continua să fie complicată și costisitoare, cu vizite la ghișeu culminând cu fabricarea unui nou plastic de 20 de euro pe banii cetățeanului mobil și activ economic, care rămâne astfel descurajat să notifice statul că s-a mutat. În era digitală românească, toate actele și detaliile, inclusiv adresa, trebuie să existe în continuare la purtător, în format cât se poate de analog. În era comunicării digitale, cetățeanul român trebuie în continuare să se deplaseze la ghișeu cu un vraf de hârtii să facă dovada faptelor pe care statul le are deja înregistrate în modernele sale sisteme digitale: că s-a născut, că s-a mutat, că s-a căsătorit, etc.

Exemple de cărți de identitate care nu specifică domiciliul: Suedia, Estonia, Austria și Polonia.

Oare cum a reușit Suedia în anii ’70-’80, când echipamentele de calcul erau mult mai scumpe, să realizeze un registru digital al cetățenilor, așa încât în țara scandinavă nu mai există certificate de naștere, de căsătorie, de divorț, de deces și nu trebuie schimbat niciun act, niciun plastic, la schimbarea domiciliului? Toate datele sunt în custodia statului (cum teoretic sunt și la noi), iar cetățeanul poate cere statului orice extras, de domiciliu spre exemplu, prin introducerea CNP pe tastatura telefonului în secolul XX, și introducerea CNP pe Internet în secolul XXI. În secolul trecut, extrasul era trimis prin poștă la adresa cetățeanului, care are astfel tot interesul să își declare adresa la timp și corect. În secolul acesta, cetățeanul suedez e logat pe site-ul autorităților cu certificat digital și își tipărește singur extrasul. Sistemul telefonic și chiar eliberarea actului la ghișeu mai există pentru cetățenii mai puțin “digitalizați”. Dar multe instituții au acces la registrul digital așa încât rareori e nevoie de vreun extras din registru. Mulți suedezi nu au carte de identitate pentru că permisul de conducere conține exact aceleași elemente (nume, fotografie și CNP) iar certificatul digital prezent pe cartea de identitate îl au deja în telefonul mobil.

Eliminarea schimbării CI la mutare ar fi doar un prim pas. Procedura schimbării domiciliului poate fi simplificată dramatic. În Suedia declarația domiciliului se face pe proprie răspundere: nu e nevoie de niciun act care să motiveze pe ce bază locuiește persoana acolo. O scrisoare de confirmare este trimisă la vechiul domiciliu (evitând astfel mutări frauduloase făcute de alții în numele cetățeanului) iar în continuare toată comunicarea cu autoritățile are loc la noul domiciliu. Austria are un sistem similar (meldezettel), dar în cazul în care persoana nu e proprietar al imobilului, e cerută o semnătură a proprietarului. Nu e nevoie însă de niciun act de proprietate, contract de vânzare-cumpărare, certificat de moștenitor, contract de închiriere și alte asemenea. Baza economică sau imobiliară a domiciliului e complet separată de adresa cetățeanului. Este treaba cetățeanului de ce locuiește și unde locuiește. Statul știe oricum unde locuiește și cine e proprietar, așa că poate oricând să verifice dacă dorește. Nu și statul român care, “în slujba cetățeanului”, începe prin a-l suspecta în timp ce marii corupți își fac mendrele nestingheriți.

Cred că această atmosferă de suspiciune generalizată în care cetățeanul trebuie mereu să dovedească și statul mereu să întrebe și să ceară dovezi vine atât de la incompetența statului de a completa și pune cap la cap informațiile pe care le deține, cât și de la cultura de combatere a infracționalității specifică Ministerului de Interne, custodele român al evidenței populației. În Suedia registrul de evidența populației este păstrat de Fisc: cetățeanul e în primul rând plătitor de taxe, nu potențial infractor. Cărțile de identitate suedeze pot fi eliberate de orice bancă, iar o colaborare a băncilor cu statul a dus și la standardizarea certificatului digital BankID folosit de cetățean pentru logare la orice serviciu al statului: fisc, evidența populației, casa de asigurări etc, dar și pentru semnarea electronică a tranzacțiilor la bănci, fonduri de investiții etc.

Este de menționat la acest capitol Estonia, care acordă un certificat digital din oficiu oricărui cetățean. Certificatul poate fi folosit în multe aspecte ale vieții în Estonia: comunicarea cu autoritățile, cu băncile și firmele și, în forma fizică pe card, până și pentru transportul în comun! Estonia are o formă avansată de vot electronic la distanță, bazată pe identificarea electronică folosind acest certificat. Orice cetățean european poate primi un certificat digital estonian și poate să înființeze foarte ușor o firmă pe baza acestui certificat, fără măcar să se deplaseze în Estonia. Asta sigur se numește digitalizare și mă face să mă întreb dacă nu cumva digitalizarea românească există doar cu numele.

Ce-i de făcut? Cum poate fi digitalizată cu adevărat relația cetățeanului român cu autoritățile? Cum pot fi eliminate certificatele pe hârtie? Cum poate fi eliminată adresa din cartea de identitate? Nu îndrăznesc să visez la un certificat digital pentru folosire în relația la distanță cu statul, la vot, relația cu firme și oriunde altundeva. Mă refer doar la digitalizarea elementară. Eliminarea domiciliului din CI este atât un simbol cât și un prim pas spre o mai bună reprezentare. Chiar dacă majoritatea țărilor europene au adresa în CI (dar multe au și un serviciu public de calitate), cred că prin acest simbol, statul român ar arăta că îi pasă de cetățean, de cât îi este de ușor cetățeanului să interacționeze cu autoritățile, că nu îi mai cere dovezi și justificări la tot pasul.

Va fi însă foarte greu de realizat până și această digitalizare de bază din multe motive. În primul rând consecințele electorale și politice ale unei evidențe incorecte a populației nu sunt cunoscute publicului larg. În general, relația dintre evidența populației și alegeri nu e un subiect de dezbatere la noi, iar pentru asta plătim cu slaba prezentare la urne la fiecare scrutin: sub 40% în timp ce Suedia are peste 85%! Orice sistem electoral începe de la un registru electoral corect. Chiar și țările care nu au evidența populației centralizată (cum ar fi Regatul Unit) își fac un registru electoral public în fiecare colegiu. O reacție firească a multor oameni când află că registrul electoral românesc este tot mai departe de realitate, este “de ce nu pot acum hipsterii și corporatiștii să își declare domiciliul cum a putut fiecare dintre noi? Și dacă chiar vor să voteze, se pot duce acasă”. Așadar, chiar dacă vrem ca acel “flotant” să voteze, îi cerem câteva eforturi în plus. În economia actuală, această clasă a angajaților foarte mobili, de la corporatiști până la muncitorii necalificați care duc o viață grea și stresantă și lucrează multe ore pe zi, vor fi în continuare pedepsiți atât de autorități cât și de publicul larg. Ca o coincidență tristă, cei care sunt descurajați să-și facă mutația sunt și cei mai pasibili de emigrare.

Menținerea adresei pe noua carte de identitate nu va face decât să perpetueze această situație: cei mai tineri, mobili și activi economic dintre cetățeni preferă să nu-și mai înregistreze domiciliul din cauza procedurii greoaie, a vrafului de acte necesare și a experienței “de neuitat” de la ghișee. De cealaltă parte, funcționarii de la ghișee și ierarhia de șefi din spatele lor au tot interesul să mențină actuala stare de fapt, pentru că le dă mai mult de lucru, deci își justifică existența. Mai multe CI schimbate la fiecare mutare înseamnă mai mulți bani la buget. Mai puțini tineri care pot vota înseamnă pericol mai mic de schimbare a sistemului funcționăresc de stat. Iată cât de puternic este sistemul orientat spre stat și aparatul lui birocratic, și nu spre cetățean!

Este de asemenea greu pentru mulți români să-și închipuie cum ar trăi fără adresa din CI. Că doar întotdeauna a fost acolo! De fiecare dată când spun unui român de acasă că în Suedia sau Austria niciun act de identitate nu conține adresa, ei își amintesc de câte ori au avut nevoie de CI pentru a dovedi că ei sunt cei ce locuiesc în casa lor și nu văd nicio alternativă la actuala carte de identitate cu adresă. Alternativa este simplă: adeverința de domiciliu care se obține gratis prin Internet sau telefon după introducerea CNP. În cele din urmă, interlocutorul îmi spune că “avem probleme și mai mari”, nerealizând spre exemplu consecințele electorale ale actualei proceduri. Și în loc să discutăm timpul și nervii necesari actualei proceduri, dezbaterea publică se axează pe elementele biometrice ale cardului, dezbatere la care statul este foarte receptiv, existând până și opțiunea cardului fără cip! Pe când opțiunea cardului fără adresă?

Când lucram la Politehnica din Viena, am observat că toate lucrările de diplomă menționau în pagina de titlu atât numele cât și domiciliul studentului. E o tradiție de secole, din vremea când nu exista CNP și adresa făcea parte din identitate. E vremea să renunțăm și noi la această identificare învechită, gen “Iftode Zgăbearță din Văscăuți”, să uităm că în vremurile comuniste era important să ai “buletin de Cluj” sau “buletin de București”. O simplificare a procedurii schimbării domiciliului e ca o reducere de taxe: îi va încuraja pe mai mulți cetățeni să își facă datoria față de stat. Asemănarea merge chiar mai departe, pentru că, știind unde locuiește cetățeanul, statul va putea colecta mai bine taxele! Poate cel mai important, am avea o democrație mult mai reprezentativă. Până când statul nu își pune în ordine sistemele IT pentru a putea afla automat adresa pe baza CNP, beneficiarii digitalizării în România nu sunt cetățenii ci câștigătorii contractelor IT cu statul.

 

Cifre: Danemarca, Suedia, Olanda și Finlanda continua să se afle în fruntea clasamentului DESI (Digital Economy and Society Index) în anul 2016.

 

Sursa articolului: Preluare integrală de pe Contributors.ro. Cristian Bogdan este Associate Professor și docent în Interacțiunea Om-Calculator (HCI) la Institutul Regal Tehnic (KTH) din Stockholm, Suedia. A absolvit Facultatea de Calculatoare și Automatică din Timișoara, doctoratul la KTH și a fost post-doc la Universitatea Tehnică din Viena (TU Wien). Este membru simpatizant al Asociației Pro Infrastructura.

 

Poză copertă: Munca de echipă. Societatea suedeză este deseori descrisă ca și una care încurajează individualismul, creativitatea și cooperarea. Munca de echipă și cooperarea este crucială și foarte apreciată în orice companie suedeză, universitate sau organizație.
Sursa: Simon Paulin / imagebank.sweden.se

Lasă un comentariu

Câmpurile marcate cu *, sunt obligatorii.

Poți trimite mesajul folosind taguri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Mă găsești și aici
Abonează-te prin email
Arhivă