Sari la conținut
Singapore: legi de luat la cunoștință înainte de a călători în această țară

Singapore: legi de luat la cunoștință înainte de a călători în această țară

Până să ajungi în Singapore, este bine să știi ca român că ți se permite intrarea pe teritoriul acestui stat fără viză pentru o perioadă de 90 de zile și că există legi care se aplică cu strictețe. Unele dintre ele sunt dure, putând duce până la pedeapsa capitală. Bătaia fizică este folosită în mod legal ca și pedeapsă nu doar pentru încălcarea legilor, dar și ca măsură disciplinară în școli, armată și pe scena domestică. Legislația din Singapore este bine definită și îți poate crea probleme serioase dacă o încalci.

Nu mă înțelege gresit, nu încerc să te descurajez să vizitezi Singapore sau să emigrezi acolo, mai ales după studiul făcut în 2016 de către HSBC prin care a rezultat că Singapore este cea mai bună țară de locuit ca și expat. Țara este foarte sigură pentru călătoria solo dar și de grup, atâta timp cât ești un turist care respectă cultura locală și legislația țării.

Iată și o parte din legile din Singapore care mi-au atras atenția:

1. Conectarea la WiFi-ul vecinului

„Împrumutatul” rețelei wireless a vecinului este considerat hacking în secțiunea 6(1)(a) din Computer Misuse and Cybersecurity Act. Dacă ești prins riști o amendă de până la 10.000$ sau pușcărie ce nu poate depăși 3 ani, sau ambele variante. În cazul unei condamnări repetate se poate aplica o amendă dublă împreună cu o pedeapsă ce nu depășește 5 ani.

În noiembrie 2006, un tânăr singaporez pe nume Garyl Tan Jia Luo a fost pedepsit pe motiv că a accesat rețeaua wireless a vecinului. Tânărul a primit 18 luni de probă, dintre care jumătate din timp a constat în arest la domiciliu cu obligația de a sta în casă între 10 seara și 6 dimineața pe durata 9 luni. În plus i s-au adăugat 80 de ore de muncă în folosul comunității și i s-a interzis folosirea Internetului pe perioada a 18 luni.

Un alt caz despre care s-a scris în Daily Mail a fost unul în care au fost implicați compania de transporturi aeriene Singapore Airlines și un cetățean canadian.

Având în vedere pedepsele și faptul că am stat doar trei zile în Singapore, cel mai ușor, sigur și ieftin Internet a fost cel de la hotel sau de la Starbucks servit la pachet împreună cu o cafea.

2. Cântarea, recitarea sau rostirea unei balade sau a unui cântec obscen în public

Dacă ești prins încălcând această lege poți fi pedepsit cu închisoare pe durata a maxim 3 luni sau cu o amendă, sau ambele variante.

Oare legea se aplică și în cazul înjurăturilor în public?

3. Hrănitul porumbeilor

Deși în multe țări hrănitul porumbeilor este un gest normal, în Singapore se lasă cu o amendă de până la 500$ în cazul în care nu ești o persoană licențiată să îi hrănească.

Desigur, scena de mai sus nu a avut loc în Singapore, ci în Malaezia de față cu localnicii și turiștii care râdeau împreună cu mine de un bărbat care urla în public. Acesta se pusese într-un loc deschis iar prietenii lui au aruncat peste el grâu pentru a hrănii porumbeii în timp ce filmau scena. Regizau un fel de Jackass cu Johnny Knoxville.

4. Relațiile homosexuale

Relațiile între persoanele de același sex sunt interzise in Singapore, deși legea nu este la fel de strict aplicată precum celelalte. Aici, pedepsele pot fi aplicate sub formă de bătaie, amendă sau închisoare de până la 20 de ani.

5. Transportul de droguri

Ajuns în Singapore, înainte de oficiul de imigrări a trebuit să completez un formular obligatoriu pentru debarcare pe care aveam obligația de a-l păstra până la ieșirea din țară.

Transporți droguri? Mori direct prin spânzurare! Pe fața formularului de mai jos a trebuit să declar numărul pașaportului, locul cazării și numărul de telefon. E bine că știi ce te așteaptă, cel puțin. Totuși, pedeapsa cu moartea este extremă și sunt sigur că pare ceva de neconceput pentru o parte dintre cititorii mei.

6. Introducerea în țară și vânzarea gumei de mestecat

Importul gumei de mestecat este ilegal, îmi atrage atenția băiatul de la recepția hotelului în timp ce m-a văzut mestecând-o. M-am întors în cameră, am desfăcut pungile de gumă uitate în bagaj, am scos pastilele, le-am pus într-o hârtie igienică și le-am aruncat într-un tomberon. Pungile le-am păstrat în rucsac până la ieșirea din țară: poate cineva ar fi avut ideea să deschidă vreo anchetă pe seama gumei mele și să îmi găsească amprentele pe acele pungi.

Totuși, am avut curiozitatea să întreb un polițist de pe stradă cum e cu guma de mestecat la ei. Am fost plăcut surprins să aflu că au început să fie mai toleranți cu turiștii iar amenzile legate de importul gumei de mestecat nu se mai aplică la fel de strict precum acum câțiva ani.

Legislația din Singapore spune că introducerea gumei de mestecat în țară în scopul comercializării se pedepsește cu până la 2 ani de închisoare sau cu o sumă de maxim 100.000$, sau ambele variante.

Există și excepții pentru importul gumei de mestecat în cantități mici, dar mai bine nu te risca și nu o introduce în țară. Alternativ, poți folosi pastilele mentolate care se găsesc în magazinele alimentare.

7. Umblatul nud prin casă sau prin camera hotelului

În timp ce fumatul sub propriul acoperiș este în regulă, umblatul la nud nu este. Pentru încălcarea acestei legi poți fi pedepsit cu o amendă de până la 2.000$ sau închisoare de până la 3 luni, sau ambele variante. Așa că trage draperiile înainte de a merge la duș sau înaintea unei partide intime!

8. Pescuitul

Amendă de până la 3.000$!

9. Scuipatul

Singapore cu siguranță nu este un loc destinat celor care scuipă! Este ilegal să scuipi într-o cafenea, piață, restaurant, mijloacele de transport în comun, școli și orice alt loc care nu este accesibil publicului. Dacă încalci această lege vei scoate din buzunar o sumă de până la 1.000$.

10. Furtul

Pedeapsa corporală. Amendă sau închisoare de până la 7 ani, sau amândouă!

11. Urinatul în public sau în lifturi

Există o lege (16A) care spune că fiecare proprietar sau ocupant al unei clădiri trebuie să se asigure că toaletele destinate publicul beneficiază, în orice moment, de hârtie igienică adecvată, detergent lichid sau săpun, recipiente de gunoi, prosoape sau uscătoare de mâini.

În cazul în care este raportată autorităților o persoană care nu trage apa la toaletă, aceasta riscă o amendă de până la 1.000$. Desigur, citind legea te poți întreba:

– a fost careva prins că nu a tras apa la toaletă? Consultându-mă cu un localnic, am aflat de la el că se practică metoda pârâtului și că nu a auzit de nimeni care să fie amendat până acum.
– poliția din Singapore nu are altceva mai bun de făcut decât să urmărească și să amendeze pe cei care nu trag apa la toaletă? La cel mai hilar mod, o astfel de lege întărește imaginea unui turist că Singapore este un stat dictatorial. Un fel de viață de-a șoarecele și pisica, cum este și în România.
– din experiența mea, hârtia igienică nu a fost de găsit în toate localurile prin care am intrat. Desigur, la modul general ar trebui să o găsești în benzinării, hoteluri, centrele comerciale, cafenele și toate restaurantele care se respectă. La ce bună atâta legislație, dacă legile nu se aplică peste tot?

La final, nici să nu îți treacă prin cap să urinezi într-un lift! Acestea sunt echipate cu detectoare de urină care detectează mirosul ei, trimit o alarmă și blochează ușile până la sosirea unui echipaj de poliție.

Lasă un răspuns

Mă găsești și aici
Abonează-te prin email
Arhivă