Jocul de mai jos poate fi combinat cu o fika în jurul orei 14:00, într-o zi de vineri. Îl puteți juca în orice companie suedeză de top sau în una mai mică.
Se merge imediat după prânz la o sesiune de cumpărături în Systembolaget (magazinul de alcool, cum îi mai zicem), se cumpără o sticlă de vin în valoare de maxim 100SEK și se pune pe masă. Joacă angajații dar și managerii noștri, iar participarea este voluntară.
Am fost astăzi șapte colegi care am cumpărat fiecare câte o sticlă de vin, am luat câte o carte în mână iar dublura ei am pus-o pe masă cu fața în jos. Colegul “neutru” alege 3 cărți cu locul întâi, doi și trei, iar la final ne împărțim sticlele de vin între noi.
Odată la final de lună, într-o zi de vineri. Deocamdată n-am câștigat nimic, însă sunt sigur că îmi va veni la un moment dat și mie rândul.
Voi ce jocuri jucați între voi, pe la birou?
Lasă un răspuns