Sari la conținut
România prin ochii românilor de acasă

România prin ochii românilor de acasă

Au trecut zece ani de când România a aderat la Uniunea Europeană, în data de 1 ianuarie 2007. De atunci s-au schimbat multe. Românii care se adunaseră la Piața Universității, nu așteptau cu câteva minute înainte doar Anul Nou, ci ciocneau și paharele pentru a sărbători timpuri noi și speranța unor vremuri mai bune. În anul 2015 am ieșit din nou în stradă, protestând împotriva corupției.

La început de februarie 2017, iar am ieșit din același motiv și se pare că vom continua să o facem și în zilele următoare.

România încă a rămas cu multe probleme nerezolvate, așa că milioane de români au decis să părăsească țara, printre care și eu în urmă cu cinci ani. Într-un final am ajuns într-un sistem construit de suedezi de-a lungul secolelor, pentru suedezi, unde dacă ești slab, sistemul te ajută să te ridici. Dacă nu reușești să îl înțelegi, vei fi ajutat să te integrezi în el. Iar dacă, într-un final nu ești de acord cu el, cu timpul te va transforma și pe tine.

Se pot spune multe despre cei vii după modul cum își onorează morții, așa cum v-am povestit într-un articol anterior. Respectul pentru suedezi înseamnă spirit colectiv, muncă cot la cot și dedicație pentru a ține de-a lungul generațiilor un sistem cu tradiții și valori seculare, care nouă ne cam lipsesc.

De ce am ales Suedia?

Mi-a plăcut dintotdeauna ideea de socialism, egalitate, transparență și de oameni politici fără imunitate și fără beneficii, care lucrează pentru oameni și nu doar pentru ei înșiși, ori pilele, cunoștințele și relațiile lor.

Așa s-a vândut Suedia în fața mea, plus natura, liniștea, civilizația și oportunitatea de a face o carieră în domeniul ingineriei, la un nivel superior celui de acasă.

Sunt de acord cu plătitul de taxe, atâta timp cât banii obținuți ca profit din munca mea se investesc cu simț de răspundere. Ba chiar îmi place să plătesc taxe (deja gândesc ca un sudez și probabil că întrec măsura!), deoarece pentru mine ca și cetățean român, totul e foarte simplu: cu cât muncesc mai multe ore peste program, cu atât intru în zona în care sunt taxat mai mult. Și atunci mă opresc, pentru că am fost învățat de către suedezi să ”work smart, but not hard” și că sănătatea mea ca angajat este pe primul loc. Tradus, pentru noi românii: automatizează totul și apoi relaxează-te după ora 17:00. O viață ai, trăiește-o! Altfel, vei sfârși lovind zidul – o expresie des folosită printre suedezi, atunci când devii epuizat din cauza stress-ului de la serviciu. De aici, Suedia a ajuns să aibă reputația de paradis pentru oamenii din câmpul muncii.

Mesajele românilor de acasă

Mi s-a întâmplat de câteva ori să fiu sunat de prietenii de acasă și să fiu întrebat din start:

– Ai văzut ce au făcut ăia la Malmö?
– Nu, n-am văzut, dar urmăresc involuntar prin Facebook știrile din România. Tu ai văzut câte tâmpenii se întâmplă pe la voi, zi de zi?

Iar atunci prietenii mei tac. Și uite așa transformăm o conversație care ar fi început bine cu ”Salut, ce mai faci?”, într-un conflict. Pare-mi-se că românilor din țară li se face propagandă împotriva Suediei, lucru pe care nu îl înțeleg. În schimb, am primit și mesaje de la prieteni de suflet, care au înțeles ceea ce se întâmplă acasă.

Un manager român, care mi-a oferit primul job part-time pe timpul verii după anul întâi de facultate:

Salut Andreas şi la mulți ani! Eu sunt unul dintre cei care te apreciază. Ai reușit și asta este important. Pentru ce să stai în mediocritatea de aici? Te înțeleg foarte bine atunci când îți expui părerea despre situația și oamenii din țară. Nu pentru că e critică, ci pentru că dovedește că n-ai uitat de ce ai plecat, în ciuda faptului că mulți plecând de mai mult sau mai puțin timp, ajung să uite lucrurile neplăcute și să idealizeze trecutul. Da, din nefericire lucrurile așa stau. Deși am ajuns la 50 de ani, încă cochetez cu ideea plecării din țară. E greu să vezi lăcomia, minciuna, trădarea și nesimțirea la loc de cinste, iar valoarea, adevărul, și calitatea aruncate la gunoi. Cu atât mai mult dacă ai apucat să ieși din țară și să vezi o societate mai aproape de normalitate. Nu idealizez nici celelalte societăți cum este cea în care te afli. Îmi place să cred că sunt obiectiv. Dar cum am zis, e mai aproape de cum ar trebui să fim și aici.

E foarte bine că ai reușit să te desprinzi, și să-ți creezi un drum propriu, și nu unul cu turma. Dacă crezi că poți accepta un sfat, atunci acesta este: nu-l exclude pe Dumnezeu din viața ta. Tot ce ai realizat, a fost cu ajutorul Său. Nu face greșeala pe care a făcut-o societatea care te-a adoptat! Am călătorit destul prin Olanda, Belgia, UK, Norvegia și alte țări civilizate și am văzut biserici transformate în cârciumi, librării și alte destinații. Nu sunt adeptul ideii că biserica (oricare ar fi ea), te mântuieşte. Importantă este relația ta cu Creatorul tuturor lucrurilor. Eu pentru asta pledez. Îți doresc ca anul acesta să-ți aducă tot ce ştie Dumnezeu că va fi spre binele tău.

O prietenă care a aflat că am fost operat în Suedia pentru o piatră la rinichi:

Bună Andreas și scuze că răspund târziu. Îmi pare rău să aflu că ai fost operat și că nu ești tocmai bine. Îți urez sănătate și recuperare cât mai rapidă! Sper că acum te simți mai bine. Oricum, este foarte bine că ai fost operat în Suedia și nu în România. Aici nu știu dacă avem spitale fără infecții intraspitalicesti. Nu mai vorbesc de cadre competente, că le numărăm pe degete.

Ai grijă de tine și încă odată, însănătoșire rapidă!

Un prieten bun, domn în vârstă, pe care îl anunțasem printr-un mesaj de faptul că am dat drumul blogului personal, “Român în Suedia”:

Interesant. Bravo, e o chestie. Din păcate ce înțeleg eu: aveți enorm de multă energie și nu știți ce să faceți cu ea. Ați plecat în Suedia? Bun. Păi mergeți la teatru, la expoziții, la concerte, la operă, la dans, trăiți-vă viața, căsătoriți-vă cu o suedeză, faceți câțiva copii, nu mai pierdeți timpul cu cai verzi pe pereți! Eu așa i-aș spune fiului meu, dar eu n-am copii. Bun. Cel mai bine luați un sigur proiect, dar mare. Uitați România! Uitați totul! Faceți altceva, luați o dronă, faceți fotografii suedeze, orice! Asta e energie inutil pierdută și timp care nu se mai întoarce! Tăiați firul cumva! Total și ireversibil.

Mda. Mi-a zis-o bine.

O vreme am făcut asta, dar văzând cursul protestelor din ultima săptămână, n-am reușit să mai stau cu urechile astupate, așa că am trecut la nivelul următor.

(acest articol se continuă aici)

 

Poză copertă: 5 februarie 2017, Piața Victoriei. Peste 300.000 de stele pe cerul și în sufletul României.
Sursa: Profil Facebook Dan Mihai Bălănescu / poza originală
Alte apariții: acest articol a fost publicat și pe editorialul independent Republica.

Un comentariu la articolul "România prin ochii românilor de acasă"

  1. Citesc articolele si nu am cuvinte! … Din păcate …. :(

    răspunde

Lasă un comentariu

Câmpurile marcate cu *, sunt obligatorii.

Poți trimite mesajul folosind taguri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Mă găsești și aici
Abonează-te prin email
Arhivă
%d blogeri au apreciat: